3 bărbaţi au fost surprinşi pescuind ilegal de către jandarmi

foto: buletindecarei.ro
foto: buletindecarei.ro

foto: buletindecarei.ro

Un echipaj de jandarmerie care acţiona pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol a depistat duminică, 21 iulie, trei persoane care pescuiau fără a deţine permis de pescuit.

Cei trei se aflau pe malul râului Târnava Mare, pe raza municipiului Blaj şi au încercat să motiveze lipsa documentului amintit fie prin faptul că îl uitaseră acasă fie că nu consideraseră necesară deţinerea acestuia.

Identificaţi ca fiind D. Ilie ( 44 de ani ), Gheorghe L. ( 43 de ani ), din Blaj şi M.S. ( 42 de ani ) aceştia au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor legale.

Supunem atenţiei cetăţenilor că, pentru a avea acces la resursele acvatice vii, trebuie să deţină permis de pescuit, iar neprezentarea acestuia organelor de control constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300 şi 600 de lei. 

În plus, atenţionăm cu privire la faptul că acţiunile de prevenire şi combatere a braconajului piscicol vor continua şi în perioada următoare, iar împotriva celor care vor fi depistaţi săvârşind fapte susceptibile a fi contravenţii sau infracţiuni – aşa cum sunt reglementate de O.U.G. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura – vor fi luate măsurile legale impuse de acest act normativ.“, a declarat Maior JURCOVEŢ COSMIN – Ofiţer Sp. Informare, Relaţii Publice şi Relaţii cu Publicul al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Avram Iancu” Alba.

Comentarii

Comentarii

Comentarii

Adauga comentariul tau

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

five × four =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Site-uri Partenere

Agentie SEO stiri ziare

3 bărbaţi au fost surprinşi pescuind ilegal de către jandarmi

foto: buletindecarei.ro

By

backtotop