Calendarul manifestărilor organizate de IPJ Alba pentru sărbătorirea Zilei Poliţiei Române 2013

90683f730b399de432426b19b8c1c795_LZiua de 25 martie a fiecărui an a fost desemnată prin lege Ziua Poliţiei Române iar alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii din anul 1822, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

A devenit deja o tradiţie ca, în contextul aniversării Zilei Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba să organizeze activităţi educative şi cultural sportive care se vor desfășura şi în acest an, pe parcursul mai multor zile.

Astfel, potrivit calendarului manifestărilor, în perioada 14 – 25 martie, poliţiştii din Alba vor organiza întâlniri cu preşcolarii şi elevii în cadrul cărora vor fi abordate teme de privind reducerea riscului de victimizare din infracțiuni şi accidente rutiere precum şi pregătirea antiinfracţională.

Pentru zilele de 15,18, 19 şi 20 martie, au fost planificate concursuri de şah, tenis de masă, tenis cu piciorul, bawling, talere, fotbal, tenis de câmp şi biliard.

Miercuri, 20 martie, între orele 10,00 şi 13,00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba va fi  organizată „ZIUA PORŢILOR DESCHISE”, când, toţi cei vor dori să ne viziteze vor putea afla mai multe despre atribuţiile poliţiei în ansamblu dar şi aspecte specifice fiecărui serviciu, compartiment sau birou în parte. Nu vor lipsi surprizele ce vor fi dedicate în special celor mai mici dintre vizitatorii noşti.

Tot în data de  20 martie, începând cu ora 14,00, în Poligonul Miceşti, va avea loc concursul de tir între poliţiştii din structurile inspectoratului şi Cupa presei la tir la care sunt invitaţi să participe toţi jurnaliştii acreditaţi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.

Ziua de 22 martie va fi dedicată competiţiei fotbalistice organizată la Sebeş şi la care vor participa echipe din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi alte 15 instituţii de colaborare iar pentru data de 23.03.2013 este planificat Concursul de Îndemânare în Conducere, organizat cu sprijinul Clubului Sportiv Auto Fairplay şi care se va desfăşura, începând cu ora 11,00, în parcarea Stadionului Cetate din Alba Iulia.

Luni, 25.03.2013, începând cu ora 10,00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, se va desfăşura şedinţa festivă cu participarea conducerii inspectoratului şi a cadrelor din toate structurile.

Organizarea acestor manifestări este posibilă şi datorită sprijinului de care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba beneficiază din partea Asociaţiilor Apulum Pol şi Dinamo precum şi a Corpului Naţional al Poliţiştilor Alba şi a Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea I Alba.

Comentarii

Comentarii

Comentarii

Adauga comentariul tau

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

1 × four =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Site-uri Partenere

Agentie SEO stiri ziare

Calendarul manifestărilor organizate de IPJ Alba pentru sărbătorirea Zilei Poliţiei Române 2013

By

backtotop