Copiii din Blaj sunt invitați pe 1 Iunie în Parcul Avram Iancu

piata-1848-blaj

Primăria Municipiului Blaj organizează pentru al patrulea an consecutiv un spectacol de animație în aer liber prilejuit de Ziua Internațională a Copilului.

Copiii sunt așteptați în Parcul Avram Iancu luni,1 iunie, începând cu ora 10.00 pentru un program special care se va desfașura pe durata a trei ore.

“ Ca în fiecare an ne străduim să oferim celor mici un spectacol de culoare și veselie în parcul central al orașului. Anul acesta mizez pe participarea inclusiv a părinților în condițiile în care ziua de 1 Iunie se nimerește chiar într-o zi declarată liberă”, spune primarul Gheorghe Valentin Rotar.

Organizatorii promit momente de animație, ateliere de pictură pe față și baloane modelabile, jocuri, concursuri, teatru de papuși, probe de forță și îndemânare, spectacole pe picioroange , peste 700 de baloane și alte surpize dulci.

Personajele care le vor ține companie anul acesta micilor blăjeni sunt: Scooby Doo și toată Echipa Misterelor, Elsa și Ana din Frozen, Spiderman, Cenușăreasa, Aurora și Belle.

La eveniment sunt așteptați să participe aproximativ o mie de copii, preșcolari din toate gradinițele de pe raza municipiului precum și școlari din clasele I-IV. Nu vor fi uitate nici localitățile componente Tiur, Petrisat sau Mănărade, pentru copiii de acolo fiind asigurat transportul dus – întors la eveniment.

Comentarii

Comentarii

Comentarii

Adauga comentariul tau

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

three × 1 =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Site-uri Partenere

Agentie SEO stiri ziare

Copiii din Blaj sunt invitați pe 1 Iunie în Parcul Avram Iancu

piata-1848-blaj

By

backtotop