De luni, toate sediile PDL, PNL şi FC vor fi rebranduite cu numele Alianţei Creştin Liberale

Conferinta de alegeri a PDL Bucuresti

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, că demunirea Alianţei Creştin Liberale a fost stabilită în urma unui sondaj comun, vast, în care 70% din respondenţi au fost în favoare, arătând că de luni vor fi rebranduite toate sediile PDL, PNL şi FC cu numele noii alianţe.

Blaga a spus, la Adevărul live, că ideea de a face o cercetarea sociologică pentru denumirea noii alianţei electorale PDL-PNL a venit acum două luni şi a arătat, referindu-se la criticile asupra denumirii de Alianţă Creştin Liberală, că “nicio denumire nu este infailibilă şi întotdeauna vor fi critici”.

“În această analiză am introdus şi definiţii: alianţă, coaliţie, uniune şi de departe a ieşit alianţă, cu peste 70%. Şi atunci numele care pot să definească valorile celor două partide, doctrinele, pentru că noul partid are un nou statut în care se spune foarte clar că doctrina este pe valorile creştine, liberale, conservatoare, după PPE (…) şi, până la urmă, de departe, a ieşit această definiţie (Alianţă Creştin Liberală – n.r.). Nu am spus-o noi, ci românii, pe focus-grupuri”, a explicat Vasile Blaga.

El a mai spus că a fost un sondaj comun, foarte vast, făcut în 6 mari oraşe din ţară, printre care Bucureşti, Braşov, dar şi în mai multe comune.

Blaga a arătat că deja lumea s-a acomodat cu această demunire şi că, din analizele pe care le-au comandat PDL şi PNL, rezultă că “românii sunt favorabili unui asemnea demers, îl aşteptau”.

“Această alianţă electorală ACL va fi susţinută de siglele celor două partide PDL şi PNL. Pe buletinele de vot va fi trecut ACL, sigla PNL, sigla PDL, un nume de candidat la Preşedinţie (…). De luni vom rebrandui toate sediile noastre, şi ale liberalilor, şi ale FC cu numele noii alianţe şi cu sigla”, a mai spus Blaga.

Comentarii

Comentarii

Comentarii

Adauga comentariul tau

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

four × three =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Site-uri Partenere

Agentie SEO stiri ziare

De luni, toate sediile PDL, PNL şi FC vor fi rebranduite cu numele Alianţei Creştin Liberale

Conferinta de alegeri a PDL Bucuresti

By

backtotop