Primăria Blaj reabilitează Casa Căsătoriilor

casa casatoriilor

Motivele pentru care s-a recurs la lucrările de reabilitare le punctează primarul Gheorghe Rotar: „Încăperile mici, luminozitatea redusă, mobilierul vechi și lipsa funcționalității ne-au făcut să luăm decizia de a introduce această clădire pe lista prioritaților imediate”.

Alături de Casa Căsătoriilor în clădirea respectivă se mai află birouri din cadrul Direcției buget, impozite și taxe locale.

Prin acest proiect se dorește reabilitarea structurală și arhitecturală a construcției și aducerea sa la o imagine contemporană care să confere caracterul reprezentativ al funcțiunii Casei Căsătoriilor, se arată într-un comunicat al Primăriei Blaj.

Pe lângă lucrările de consolidare și refacere a fațadei este prevazută și o extindere a imobilului în vederea obținerii la interior a unui hol care să deservească birourile și casieria pentru plăți taxe și impozite. De asemenea este prevăzută și amenajarea spațiului liber de lângă clădire sub forma unei curți acoperite cu o pergolă.

Decizia de efectuare a reabilitării în această perioadă se datorează faptului că în sezonul cald oficierea cununiilor civile se face în aer liber în Parcul Avram Iancu.

Lucrările de reabilitare au început în data de 5 august și se vor derula pe perioada a trei luni, termenul de finalizare fiind 5 noiembrie 2014.

Investiția se ridică la 416.000 lei, adică aproape 100.000 euro.

Comentarii

Comentarii

Comentarii

Adauga comentariul tau

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

10 − five =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Site-uri Partenere

Agentie SEO stiri ziare

Primăria Blaj reabilitează Casa Căsătoriilor

casa casatoriilor

By

backtotop