Starea actuală a pârtiilor de schi de la Şureanu şi Areşieni

schiAvem ninsori. Avem și zăpadă. Da, poate pentru ultima oară în acest sezon, așa că nu pierdeți ocazia uriașă de a schia încă o dată la Șureanu și Arieșeni. Iată ce trebuie să știi pentru weekend-ul acesta (15, 16 și 17 martie 2013):

Domeniul Schiabil Şureanu

Evaluare generală: având în vedere ninsorile care au căzut în ultimele zile la munte, precum și răcirea accentuată a vremii, pârtiile de la Șureanu sunt, încă, practicabile. Va fi vreme bună de schi sâmbătă și Duminică, cu un strat de zăpadă suficient pentru această perioadă. Totuși, ținând cont de încălzirea vremii de săptămâna viitoare, este posibil ca weekend-ul acesta să fie ultimul din acest sezon de schi de la Șureanu. Pentru detalii despre pârtii, contactați personalul de la Șureanu la nr. de telefon 0258 738 121.

Acces: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h.

Starea drumului: în ciuda schimbărilor climatice din ultimele două săptămâni, drumul dificil dintre lacul Oașa și pârtii este, în prezent, practicabil în totalitate de către orice tip de autovehicul. Ninsorile care vor cădea joi (14 martie) și vineri (15 martie), împreună cu răcirea puternică a vremii, vor restabiliza starea drumului. Totuși, există încă pe drum șanțuri și porțiuni cu noroi, care îngreunează urcarea. De aceea, este esențial să vă dotați cu lanțuri pentru roți, pentru care e bine să faceți o probă de montare acasă.

Pârtii și strat de zăpadă: din cele 9 pârtii, este posibil ca în continuare doar 7 să fie funcționale (A_1, A_2, A_3, C_1, C_2, C_3, C_4). Celelalte 2 (S_1, S_2) vor fi, probabil, nefuncționale, datorită faptului că teleschiul care le deservește este oprit. Stratul de zăpadă măsoară, acum, aproximativ 30 cm grosime și prezintă, din loc în loc, porțiuni de gheață care pot pune probleme la coborâre.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: conform prognozelor meteo (www.freemeteo.com), la Șureanu sunt așteptate ninsori accentuate în ziua de vineri. Ele vor înceta sâmbătă și Duminică, fiind înlocuite de vreme geroasă. Temperaturile se vor încadra între -1 și -12 grade Celsius. Vântul va sufla cu putere la peste 1.800 m altitudine. Cât despre vizibilitatea pe pârtii, aceasta nu va constitui o problemă în weekend, astfel că vremea va fi ideală pentru schi în zilele de sâmbătă și Duminică.

Instalații de cablu: telescaunul și teleschiul „Curmătura” funcționează în regim normal, de marți până Duminică, între orele 10.00 – 17.00. De asemenea, este de așteptat ca teleschiul „Șureanu” să funcționeze la rândul lui în weekend.

Servicii: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; monitor de schi în tabăra sportivă din Luncile Prigoanei; monitor de schi & snowboard la baza pârtiilor; centru de închirieri schiuri & snowboards în tabăra sportivă din Luncile Prigoanei; centru de închirieri schiuri la baza pârtiilor; trei afterski­-uri la baza pârtiilor; unități de cazare la Oașa, în Luncile Prigoanei și în Poarta Raiului.

Sfaturile Serviciului Turism:

- având în vedere urmele adânci de roți care s-au format de-a lungul drumului, încercați să le ocoliți, mergând cu roțile mașinilor între șanțuri, pe porțiunile netede. Astfel, vă protejați mașinile și, implicit, protejați drumul.

- respectați-vă reciproc pe pârtie și reduceți viteza când vă deplasați pe lângă grupurile de elevi care se află în timpul lecțiilor de schi/snowboard. De asemenea, cereți sfatul instructorilor de schi ori de câte ori aveți nevoie pentru o bună coborâre pe pârtie.

- evitați vitezele mari și folosiți echipamentele de protecție (cască, apărători etc.).

Arieşeni (stațiunea Vârtop)

Evaluare generală: la Arieșeni, situația este asemănătoare cu cea de la Șureanu, în sensul că vor urma ninsori în ziua de vineri, care vor readuce pe pârtii un strat suficient de zăpadă. Spre deosebire de Șureanu, unde ultima parte a drumului va fi afectată de încălzirea vremii, la Arieșeni drumul este perfect accesibil și, deci, este posibil ca sezonul de schi să continue și săptămâna următoare.

Acces: Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (DN 74 A) – Albac – Arieșeni (DN 75). Distanță față de Alba Iulia: 120 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h 30 min.

Starea drumului: este accesibil oricărui tip de autovehicul.

Pârtii și strat de zăpadă: stratul de zăpadă atinge aproximativ 30 cm, fiind încă adecvat pentru practicarea sporturilor de iarnă. Ambele pârtii (Vârtop 1 și Vârtop 2) sunt funcționale.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: conform prognozelor meteo (www.freemeteo.com), la Arieșeni vor fi ninsori în ziua de vineri, urmate de ger sâmbătă și Duminică. Temperaturile se vor încadra între 0 și -12 grade Celsius. Ca atare, vremea va fi ideală pentru schi sâmbătă și Duminică. Vizibilitatea pe pârtie nu va constitui o problemă.

Instalații de cablu: cele două teleschiuri funcționează în regim normal, de marți până Duminică, între orele 09.00 – 17.00. De asemenea, pârtiile sunt prevăzute cu instalație de nocturnă.

Servicii: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; școală de schi & snowboard la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri & snowboards la baza pârtiilor; restaurante și unități de cazare la baza pârtiilor și în stațiune.

Sfaturile Serviciului Turism:

- evitați vitezele mari și alunecarea fără a efectua ocoliri, în special în zona de sosire.

- folosiți echipament adecvat pentru sporturile de iarnă (cască, apărători, armuri pentru coloana vertebrală etc.).

Comentarii

Comentarii

Comentarii

Adauga comentariul tau

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

one + 16 =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Site-uri Partenere

Agentie SEO stiri ziare

Starea actuală a pârtiilor de schi de la Şureanu şi Areşieni

By

backtotop