Un cal motiv de ceartă între soacră şi ginere la Blaj

cal

A fost nevoie de intervenţia jandarmilor din Blaj pentru a aplana un conflict între o femeie şi ginerele acesteia. Trei persoane au fost sancţionate contravenţional.
Incidentul a fost semnalat de o femeie care miercuri, 15 octombrie, la ora 15.00 s-a prezentat la sediul Secţiei de Jandarmi Blaj şi a solicitat ajutor deoarece mama şi soţul său se certau. Locul conflictului a fost indicat ca fiind o gospodărie de pe strada Livezii, spre care imediat a plecat un echipaj de jandarmerie. S-a constatat că se confirmă cele reclamate de femeie şi, în consecinţă, au fost luate de urgenţă măsuri de aplanare a scandalului. Din primele verificări, se pare că soacra i-ar fi reproşat ginerelui faptul că în urmă cu aproximativ un an i-ar fi bătut un cal. La rândul său, ginerele a spus că începând din momentul incidentului cu calul, aproape în fiecare zi soacra sa îl înjură şi-l ameninţă şi, deşi a încercat să o determine să dea uitării acel episod, nu a reuşit să o potolească în niciun chip pe femeie. Scandalagii au fost identificaţi ca fiind M. C.( 67 de ani ), V.M. ( 46 de ani ) şi fiul acestuia, M.M. ( 27 de ani ) şi au fost sancţionaţi contravenţional cu câte o amendă în valoare de 200 de lei.

Comentarii

Comentarii

Comentarii

Adauga comentariul tau

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

one × five =

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Site-uri Partenere

Agentie SEO stiri ziare

Un cal motiv de ceartă între soacră şi ginere la Blaj

cal

By

backtotop