Accident rutier provocat de un tânăr în stare de ebrietate din Șona

Spread the love

La data de 18 octombrie 2018, în jurul orei 23.00, poliţiştii de ordine publică din Blaj au intervenit pentru soluţionarea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale, produs pe strada Păcii din municipiul Blaj.

Un tânăr de 29 de ani, din Şona, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat în coliziune cu un autoturism ce era parcat în afara parţii carosabile.

În urma testării conducătorului auto vinovat de producerea accidentului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0.64 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care

a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Post-ul Accident rutier provocat de un tânăr în stare de ebrietate din Șona apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii