Alba Iulia – Campanie de strângere de fonduri pentru marcarea traseului Via Transilvanica

Spread the love

În perioada 20-26 noiembrie, în intervalul 09.00 – 15.00, Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia derulează o campanie de strângere de obiecte simbolice (tradiționale sau cu motivele Unirii și/sau ale Tricolorului). În instituție vor exista 3 puncte de colectare: Palatul Apor, Librărie și Departamentul de Administrarea Afacerilor și Marketing.

Bunurile donate, precum și creații ale studenților Cercului de Marketing și ale Cercului de Etnologie și Folclor din cadrul Universității vor fi comercializate în cadrul unui Târg care va avea loc în data de 27.11.2018, începând cu ora 10.00, în cadrul Universității. Banii obținuți în urma Târgului vor fi donați Asociației Tășuleasa Social pentru a marca o parte din traseul Via Transilvanica.

Tăşuleasa Social este un ONG, al cărui administrator este Tiberiu Ușeriu, câștigătorul Ultramaratonului Arctic din acest an. Asociația desfăşoară proiecte cu caracter social, educaţional, de mediu, cultural etc. și s-a făcut cunoscută publicului larg în primul rând prin acţiunile de împădurire pe care le organizează toamna şi primăvara, cu participare voluntară. 

Printre altele, Tășuleasa Social și-a propus să amenajeze un drum care va porni de la Drobeta-Turnu Severin – unde a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol I – va străbate Transilvania și toate bogățiile culturale ale acesteia și va ajunge până la Putna – unde se odihnește Ștefan cel Mare.

Via Transilvanica este un drum care își propune să promoveze natura, istoria și multiculturalitatea Transilvaniei, un drum de 950 km ce poate fi parcurs în mai multe săptămâni în totalitate sau parțial în câteva zile, după puterea și dorința călătorului. Infrastructura Via Transilvanica va furniza date despre posibilități de cazare și masă, dar și informații istorice și culturale ale diferitelor zone geografice.

În 29 septembrie 2018, Asociația Tășuleasa Social din Piatra Fântânele a inaugurat primii 140 de kilometri din traseul Via Transilvanica. 

În anul 2017, UAB a desfășurat un Târg Caritabil care a avut ca obiectiv strângerea de fonduri necesare ultramaratonistului Levente Polgar pentru confirmarea înscrierii la cel mai dificil maraton, Ultramaratonul Arctic 2018. La eveniment au participat peste 120 de persoane. Suma strânsă a fost donată ultramaratonistului care a devenit, în acest fel, singurul ultramaratonist cu handicap care a participat la o competiție atât de dură.

 

 

Post-ul Alba Iulia – Campanie de strângere de fonduri pentru marcarea traseului Via Transilvanica apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii