Alba Iulia – Hoț prins de polițiști imediat după ce a spart o casă de pariuri

Spread the love

În noaptea de 20 spre 21 decembrie, în jurul orei 03.00, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au observat o persoană suspectă ce părăsea, pe uşa din spate, o agenţie de pariuri sportive situată la parterul unui bloc din Alba Iulia. Bărbatul a fost imobilizat şi încătuşat de poliţişti.

Asupra sa au fost găsite o rangă, un baros, şurubelniţă, lanternă, mănuşi, o cagulă şi alte bunuri susceptibile a fi folosite pentru spargeri. Ulterior, poliţiştii au constatat căuşa casei de pariuri fusese spartă, iar seiful, aflat în interior, fusese forţat, fără ca din interiorul acestuia să fie sustrase sume de bani.

Persoana bănuită de săvârşirea faptei a fost condusă la sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, pentru cercetări, iar faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt calificat, urmând ca în cursul zilei de vineri. 21 decembrie, să fie prezentată în faţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

 

Post-ul Alba Iulia – Hoț prins de polițiști imediat după ce a spart o casă de pariuri apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii