Biletele gratuite de călătorie pentru persoanele cu handicap se eliberează de luni, 25 februarie

Spread the love

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Alba informează, persoanele cu certificat de încadrare în grad de handicap de pe raza județului Alba, că începând de luni, 25 februarie 2019, se eliberează biletele gratuite de călătorie.

Eliberarea biletelor gratuite de călătorie pentru persoanele încadrate în grad de handicap, conform prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul în curs, se va face la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Alba, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 68, Alba Iulia.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1)-(6) din Legea nr. 448/2006 beneficiază de gratuitatea transportului interurban, în România, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren interregio clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, următoarele categorii de persoane:

  • persoanele cu handicap
    grav;
  • persoanele cu handicap
    accentuat;
  • asistenții personali ai
    persoanelor cu handicap grav;
  • însoțitorii
    persoanelor cu handicap grav, numai în prezența acestora;
  • însoțitorii copiilor
    cu handicap accentuat, numai în prezența acestora;
  • persoanele cu afecțiuni
    renale care necesită hemodializă;
  • asistenții personali
    sau însoțitorii persoanelor cu handicap care necesită
    hemodializă.

Hotărârea de Guvern nr. 1017/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, stabilește un model unic de bilet de călătorie gratuită care poate fi utilizat pentru tipuri diferite de transport interurban și cu operatori de transport interurban diferiți, astfel încât călătoria dus să se poată efectua cu un tip de transport interurban și cu un operator de transport, iar călătoria întors cu alt tip de transport, respectiv cu alt operator. Orice persoană, din categoriile menționate mai sus, poate pleca cu autobuzul către o destinație și se poate întoarce cu trenul, de exemplu.

Întârzierea eliberării
acestor documente a fost cauzată de faptul că, același act
normativ, respectiv – H.G. nr. 1017/2018, stabilește că operatorii
de transport interurban pot presta serviciile de transport pentru
beneficiarii <LLNK 12006 448 13 2O1 0 18>Legii nr. 448/2006
numai în baza convenţiilor încheiate cu direcţiile generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv
ale sectoarelor municipiului Bucureşti, iar pentru fiecare mod de
transport se va stabili prin ordin comun al ministrului
transporturilor şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale un
model de convenţie privind transportul persoanelor cu handicap.

Ordinul nr.124/546/2019
pentru stabilirea modelului de Convenție privind transportul
persoanelor cu handicap a fost semnat de Ministerul Transporturilor
în data de 20.02.2019.

Eliberarea biletului de
călătorie gratuită se va face, conform prevederilor art. 11 din
Hotărârea de Guvern nr. 1017/2018 – numai în baza cererii
persoanei cu handicap, reprezentantului legal sau altei persoane cu
împuternicire notarială în acest sens dată de către persoana cu
handicap/reprezentantul legal, respectiv în baza cererii
asistentului personal. 

Cererea – tip se va
completa la sediul DGASPC Alba și va cuprinde numărul, data
documentului de încadrare pe baza căruia se solicită biletele de
călătorie gratuită și acordul privind prelucrarea datelor cu
caracter personal. Biletele de transport gratuit se vor elibera pe
toată perioada anului. 

Post-ul Biletele gratuite de călătorie pentru persoanele cu handicap se eliberează de luni, 25 februarie apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii