Bistra – Aproape 180 de mc de lemn fără documente legale, confiscat de polițiști

Spread the love

Miercuri, 28 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Lupşa şi specialişti silvici din cadrul Gărzii Forestiere Judeţene Cluj, au efectuat controale la o societate comercială specializată în exploatarea şi comercializarea materialului lemnos şi la o persoană fizică autorizată pentru efectuarea de astfel de operaţiuni, ambele cu puncte de lucru în localitatea Muşca, comuna Bistra.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că reprezentanţii societăţii nu au putut prezenta documente legale de provenienţă pentru 90,9 metri cubi de material lemnos precum şi faptul că persoana fizică autorizată deţinea, ilegal, cantitatea de 88,8 metri cubi de material lemnos şi a comercializat cantitatea de 54,7 metri cubi de cherestea, fără a deţine avize de însoţire sau alte documente de provenienţă.

Poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale, atât a societăţii comerciale cât şi a persoanei fizice autorizate şi au confiscat, fizic, 179,7 metri cubi de material lemnos precum şi valoric, cantitatea de 54,7 metri cubi, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Post-ul Bistra – Aproape 180 de mc de lemn fără documente legale, confiscat de polițiști apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii