Regal șahistic – ”Cupa Unirii” şi Memorialul ”Mihail Breaz”, în avanpremiera Festivalului International de şah de la Alba Iulia

Spread the love

Pentru al treilea an consecutiv, Alba Iulia este gazda celui mai important festival internaţional organizat de Federaţia Română de Şah, cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba, ediţia din acest an fiind una festivă, dedicată Centenarului Marii Uniri. Peste 200 de şahişti de toate vârstele, amatori alături de mari maeştri internaţionali, sunt aşteptaţi să participe la turneele organizate în cadrul acestui eveniment.

Festivalul va fi deschis de Cupa Unirii, turneu de şah rapid care va avea loc sâmbătă 10 noiembrie începând cu orele 16 la Pizzeria Iulia. Alături de iubitori ai şahului din judeţul Alba se vor afla şahişti români, sârbi şi maghiari de la Clubul de Şah Unirea Rîtişor (Serbia) şi Asociaţia Şahiştilor Români din Ungaria care a fost înfiinţată la Gyula, dar şi de la clubul de şah din Padina, o localitate din provincia Voievodina (Serbia) formată în proporţie de peste 95% din etnici slovaci. Turneul se va desfăşura pe parcursul a 6 runde în sistem elveţian.

Duminică 11 noiembrie este programat Memorialul ”Mihail Breaz”, un turneu de şah rapid pentru copii si juniori sub 18 ani la care şi-au anunţat participarea tineri şahişti din judeţele Alba, Braşov, Cluj, Hunedoara, Sibiu şi Mureş. Găzduit ca în fiecare an de Şcoala gimnazială “Avram Iancu” din Alba Iulia, locul unde regretatul maestru albaiulian a iniţiat sute de elevi în tainele jocului minţii, turneul va începe la orele 13, validarea înscrierilor participanţilor făcându-se în intervalul orar 12-13. Turneul este deschis atât copiilor legitimaţi cât şi celor nelegitimaţi la cluburi affiliate la Federaţia Română de Şah. Participanţii vor fi împărţiţi pe grupe de vârste, juniorii cu rating national sau internaţional urmând a juca în grupe separate.

Cele două turnee de şah rapid vor fi urmate de Openul Internaţional de Şah “România 100”, cel mai puternic turneu de şah organizat vreodată la Alba Iulia. Acesta va avea loc în perioada 12-18 noiembrie la Hotelul Transilvania din Alba Iulia şi va mai cuprinde, pe lângă turneul principal, un turneu de blitz şi un concurs de dezlegări în cadrul căruia participanţii vor trebui să rezolve 100 de probleme de şah în 100 de minute, un format de concurs de rezolvări de probleme despre care specialiştii probei afirmă că este posibil să fie o premieră mondială.

Post-ul Regal șahistic – ”Cupa Unirii” şi Memorialul ”Mihail Breaz”, în avanpremiera Festivalului International de şah de la Alba Iulia apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: Stiri Blaj

Comentarii

Comentarii